Scanarea amprentei digitale si cartela care deschide usa. Ar suna de domeniul filmelor SF daca nu ar fi posibil in Timisoara, la bazinul de inot acoperit si amenajarea exterioara la Baza sportiva nr. 2, ale Universitatii Politehnica din Timisoara (UPT).
„O perioada, la inceput, bazinul va fi destinat studentilor si angajatilor Politehnicii, cat timp vom experimenta cum merg lucrurile“, a spus Nicolae Robu, rectorul UPT. Studentii care vor intra in incinta bazinului vor fi monitorizati prin intermediul cartelei. Astfel, responsabilii cu intretinerea acestui spatiu vor sti cine a intrat in apa, dar si cat timp au petrecut studentii acolo.
„Dorim sa promovom sportul si miscarea in randul studentilor si al personalului Universitatii“, a explicat Nicolae Robu unul dintre motivele pentru care a realizat investitia. Bazinul va fi deschis si in perioada vacantei, iar pe viitor, in functie de interesul timisorenilor pentru acest loc, bazinul semiolimpic de 1, 80 m adancime va fi deschis publicului.
Lucrarile la proiect au inceput in martie 2005 si au durat trei ani, pana zilele trecute. Proiectul a costat 60 de miliarde de lei vechi din bugetul de stat. La inaugurarea bazinului au participat si membrii ai autoritatilor locale.
inapoi la lista articolelor