Firme bihorene de top national

14 decembrie 2002

Sursa: Afaceri bihorene   |   Victor Papp

Judetul Bihor ocupa un loc privilegiat in sectorul intreprinderilor mici si mijlocii. Potentialul judetului este relevat de pozitiile ocupate de firmele bihorene in topul Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMM) pe anul 2001.

Clasamentul aflat la cea de a 10-a editie arata o pozitionare fruntasa a firmelor bihorene. Astfel, 4 firme au primit premii de excelenta in afaceri, iar in clasamentul pe domenii de activitate 5 agenti economici bihoreni se situeaza pe primul loc iar alti 10 ocupa un loc pe podium.

Grupul de firme Transilvania ridica judetul

Pozitionarea Bihorului se datoreaza in mare masura si performantelor economice obtinute de firmele holding-ului Transilvania General Import Export. Firmele fratilor Ioan si Viorel Micula se pot mandri cu mai multe locuri intai si obtinerea unor premii speciale din partea Asociatiei Mondiale pentru IMM (WASME) si Uniunea Europeana a Artizanatului si Intreprinderilor Mici si Mijlocii (UEAPME). Acelasi grup de firme a obtinut marele premiu special acordat de CNIPIMMR.

In clasamentul national al firmelor private mari, holding-ul fratilor Micula ocupa nu mai putin de 4 locuri printre primele 25 de pozitii. Astfel, European Food se situeaza pe locul 12 cu un profit brut de 167.293.493 mii lei, fiind urmata foarte aproape de Scandic Distilleries pe locul 14 cu 144.974.830 mii lei. Pe locul 19 din top se afla European Drinks cu un profit de 123.029.943 mii lei. Printre primii 25 se gaseste si firma Transilvania General Import Export cu un profit brut de 109.735.187 mii lei. Cea mai slaba clasificarea obtinut-o Rieni Drinks care se afla "abia" pe locul 79 din 100 de firme, cu "doar" 23.805.400 mii lei profit brut.

Pe sectoare de activitate, celebra firma bihoreana are un loc 2 - European Food si un loc 3 prin European Drinks la sectiunea produse alimentare, precum si un loc 2 - Scandic Distilleries, si un loc 13 - Rieni Drinks, la fabricarea de bauturi.

 
[...]

4 firme bihorene au primit premii de excelenta in afaceri

Bihorul sta bine si la capitolul premii de excelenta. Nu mai putin de patru firme au reusit sa obtina o astfel de recunoastere, Bihorul fiind intrecut doar de Bucuresti la acest capitol. Cele patru firme sunt: CIAC SA Oradea, DEC GrafX Oradea, MEDA SA si RIENI DRINKS.

Proprietarul firmei CIAC, Ioan Mintas care este si vicepresedintele CNIPMM a obtinut si o alta diploma de excelenta, de aceasta data din partea Ministerului Intreprinderilor Mici si Mijlocii si Cooperatiei pentru activitatea deosebita depusa in domeniul IMM-urilor. "Este o mare bucurie si o mare onoare pentru mine ca am reusit sa obtin acest premiu. El vine ca o incununare a muncii mele depuse in sectorul IMM-urilor la dezvoltarea carora sper sa pot contribui in viitor. Premiul este o recunoastere a activitatii mele in cadrul Consiliului National pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii", afirma Ioan Mintas unul dintre cei mai de succes oameni de afaceri bihoreni ai momentului.

Clasificari fruntase in 63 de domenii pentru firmele bihorene

Firmele bihorene se pot mandri cu una dintre cele mai bune pozitionari in clasamentele sectoriale realizate de CNIPMM pe anul trecut. Astfel, din 255 de sectoare, judetul nostru ocupa un loc intre primii 15 in nu mai putin de 63 de domenii de activitate. Aceasta performanta a fost obtinuta de 73 de agenti economici.

Printre performeri, trebuiesc amintiti SC "Reroman Prod&Com" cu un profit brut de 32.902.990 mii de lei, care ocupa locul 1 la categoria productie incaltaminte. Aceeasi pozitie o ocupa si firma "Fruitland" din Lugasu de Jos, in sectorul silviculturii, reusind un profit brut de 27.181.493 mii lei.

"Romexa" SA, firma cunoscutului om de afaceri Alexandru Mudura ocupa si ea locul fruntas la productia de jucarii si jocuri cu un profit brut din acest sector de 9.547.641 mii lei.

O alta firma ce s-a clasat pe prima pozitie a podiumului este "Interlift Prid" cu un profit brut de 792.551.000 lei obtinut in sectorul mijloacelor de transport.

Cea de a 5-a firma ce ocupa locul 1 in clasamentele sectoriale este firma "Repcon" din domeniul organizarii de santiere si pregatire terenuri. Firma omului de afaceri Mircea Nistreanu a reusit sa stranga in acest domeniu un profit brut pe anul trecut de peste 45.475.486 mii lei.

Nu putem trece cu vederea nici clasarile celorlalte firme bihorene, cele mai meritorii pozitii reusind fiind ocupate de catre SC "Nutrientul" - productie hrana pentru animale, "Tricostar" - incaltaminte, "Plastor" - materiale plastice sau "Eco Kapa" tratarea si acoperirea metalelor.

Pozitii bune pentru MEDA si REPCON

Comportari meritorii s-au inregistrat si in clasamentele nationale ale firmelor private mici si mijlocii. La categoria microintreprinderi firma "West Leasing" s-a clasat pe locul 42 la nivel national cu un profit brut de 21.426.823 mii lei. La intreprinderi mici cea mai buna pozitie a fost ocupata de "EBAL Com" SRL, locul 138 cu peste 16.036.254 mii lei profit. La intreprinderi mijlocii cea mai buna firma bihoreana este MEDA, condusa de Ovidiu Cavalu, care s-a situat pe locul 42 pe tara cu un profit brut de 52.520.164 mii lei.

In ceea ce priveste cele mai reusite privatizari din Bihor pe anul 2001, CNIPMM a inclus pe lista sa doua astfel de firme: "Repcon" si "Plastor".

continuare
inapoi la lista articolelor